Primul eveniment hackaton cu peste 300 de arhitecti la NOVEMBarh 2017

Stire arhivata
Continutul acestei stiri nu mai este de actualitate.

25 noiembrie 2017, la METROPOLITAN club&events - sos.Pipera 49, Bucuresti

Ce eveniment poate strange in acelasi loc peste 300 de arhitecti, intr-o singura zi?
Primul hackaton organizat pentru arhitecti de catre arhitecti - NOVEMBarh.
Numarul mare de participanti este doar primul motiv pentru care se anunta a fi cel mai important eveniment din bransa in acest an.

Voi ce faceti cu fix o luna inainte de Craciun? Va vedeti adunati in jurul mesei, intr-o zi de sambata, avand alaturi prieteni, fosti colegi de facultate, de birou sau de profesie?
Intr-un cadru bine definit si echilibrat de regulile specifice unui hackaton, NOVEMBarh inseamna 18 ore intense de lucru in echipa, networking si sesiuni de pitching.

40 de echipe a cate 7 arhitecti + 1 vor lucra contra cronometru, impreuna, vor gasi solutii si directii de actiune pentru 40 de provocari de interes major, identificate de arhitecti.

"Particip la NOVEMBarh pentru ca sunt arhitect. Avem de rezolvat o serie de probleme de organizare a profesiei si ce poate fi mai eficient in gasirea de solutii decat un brainstorming alaturi de 300 de oameni inteligenti si creativi!" (arh. Raluca Buzdugan)

Au raspuns deopotriva invitatiei de participare arhitectii din sectorul privat si cei din sectorul public, din administratie.

"Dintre toti arhitectii, cei din administratia publica, prin prisma docmentatiilor pe care le vad zilnic, au poate cea mai completa imagine asupra profesarii. Hackatonul e o sansa pentu feedback." (arh. Klaus Birthler)

Exponent deopotriva al realitatilor specifice profesiei si al dorintei de schimbare care mocneste in multe zone ale societatii romanesti, hackatonul arhitectilor din 25 noiembrie este un eveniment independent. Modelul urmat - al auto-organizarii pornite din social media - este o premiera pentru evenimentele de arhitectura. Este cea de-a doua premiera dupa numarul mare de arhitecti participanti.

Pentru ca nu putem uita de Colectiv - o pierdere enorma pe care arhitectii au trait-o si ei, dar in tacere, pana acum - cel mai bun omagiu pe care il putem aduce colegilor nostrii, care au pierit prematur, este sa renuntam la a mai lupta doar pe cont propriu. Acest hackaton este un prim pas pentru a ne uni si a actiona impreuna in directia schimbarii pe care ne-o dorim cu totii.

Despre un eveniment reusit se vorbeste mult dupa ce s-a incheiat.
Dar marturiile viitorilor participanti dovedesc ca despre un eveniment extraordinar se vorbeste mult si bine cu mult inainte de a incepe.

"Dupa nenorocirea de la Colectiv de acum 2 ani am simtit pentru prima data un fel de trezire printre arhitecti. Am iesit din amorteala fatalista de tipul ’ma descurc singur cum pot, oricum nu pot schimba nimic’. Este adevarat ca arhitectii sunt in majoritate oameni adaptabili, care au suficient bagaj de educatie si cultura astfel incat sa gaseasca un drum, oricat de ocolit, pentru a supravietui profesional in jungla sociala din Romania, prin propriile puteri. Personal, socul tragic de amploarea pe care o cunoastem cu totii mi-a aratat, insa, ca ignorarea responsabilitatii breslei ca intreg, ca lipsa unei voci unitare care sa defineasca, sa promoveze si sa impuna o modalitate de a face arhitectura responsabila duce la moartea unor oameni, punct. Mi-a fost rusine, asta e.

Doi ani de zile ne-am adunat si regasit pe retelele sociale, am intrat in dialog unii cu altii si cu organizatiile care ne reprezinta, am pornit o comunicare la inceput greoaie, apoi din ce in ce mai fluida, am incercat sa pornim proiecte comune, ne-am cautat de fapt aceasta directie si voce unica pentru toti arhitectii, indiferent de varsta, experienta, statut social sau venituri. Azi, acum, nu mai e suficient canalul tehnologic, fara un dialog fata in fata. Avem nevoie sa ne vedem, sa invatam sa ne ascultam si sa colaboram direct, sa gasim zonele de interes si sa ne implicam fiecare acolo unde vrea si mai ales unde se pricepe.
De aceea vin la hackaton, in primul rand."
(arh. Smaranda Baciu)

"M-a intrigat, dar m-a si bucurat ideea unei intalniri de o asemenea anvergura intre arhitecti. Pana de curand am avut senzatia ca suntem o masa de profesionisti care isi fac meseria luptandu-se fiecare cum se pricepe printr-o mlastina legislativa, la a carei asanare nu vrea nimeni sa puna umarul. Aceasta intalnire consider ca este un prim pas in acest demers, iar eu nu doresc sa mai stau pe margine. Sunt si eu alaturi de toti cei care pun acum o piatra la fundatia unui nou edificiu." (arh. Anamaria Bancea)
Ai si tu, cu siguranta, un prieten, un angajat sau un cunoscut arhitect!
Intreaba-l mai multe despre NOVEMBarh cand va intalniti sau cand vorbiti data viitoare.

In cautare de parteneri, Hackatonul arhitectilor de pe 25 noiembrie iti da sansa sa te implici si tu! Daca si tie iti place sa nu stai pe margine, scrie-ne pe e-mail la: arhitect2016@gmail.com

"NOVEMBarh inseamna pentru mine, in primul rand responsabilitate si implicare, este ocazia de a fi si de a lucra impreuna si poate cel mai important de a avea o imagine cat mai clara asupra profesiei de arhitect, a provocarilor si aspiratiilor profesionale intr-un contextul tot mai complex, cu toate implicatiile sale." (arh. Florin Enache)

Ce urmeaza dupa? Colectia de solutii NOVEMBarh va fi ca o "carta alba" a arhitectilor impreuna, o declaratie de intentie si de buna practica. Va fi publica, livrabila catre toti "actionarii" cu influenta in viata cetatii - administratie centrala si locala, asociatii profesionale, asociatii si initiative din societatea civila si catre presa.

Evenimentul este sustinut de companii: Velux, Caparol, HOLCIM, Siniat, Equitone.


ibuild.info si ProIDEA sunt parteneri media al evenimentului.

Pentru alte informatii legate de acest eveniment luati legatura cu persoana de contact a firmei Better sau faceti clic pe butonul Cerere de informatii.
Stiri conexe
300 pentru #NOVEMBarh, 1200 pentru #reCONSTRUIM - comunicat post eveniment
300 pentru #NOVEMBarh, 1200 pentru #reCONSTRUIM - comunicat post eveniment
Tema centrala a fost gasirea de solutii reale, pentru 30 de subiecte complexe si extrem de actuale
300 pentru #NOVEMBarh, 1200 pentru #reCONSTRUIM - comunicat post eveniment
Categorii
Publicatie
Publicatie
Placa de constructie, produs semifinit, material de baza
Placa de constructie, produs semifinit, material de baza
Constructie prefabricata, container
Constructie prefabricata, container
Constructii de infrastructura
Constructii de infrastructura
Cofraj, schela
Cofraj, schela
Constructii

Fereastra, izolatie, caramida, adeziv, ...

Instalatii mecanice

Cazan, ventilator, baterie sanitara, ...

Instalatii electrice

Intreruptor, releu, camera video, cablaj, ...

Echipamente

Mobilier urban, stivuitor, mobila de birou, ...

Unelte

Software CAD, aparat de masurat, utilaj, ...